Sa nu-ti fie frica de intuneric..

Sa nu-ti fie frica de intuneric cand ai pantofi noi.

I. Statia
statia nu era prea plina la ora aia, puteai sa numeri pe degete oamenii care misunau in stanga si in dreapta, doar intunericul statea nemiscat. era intunericul pur, de dupa lasarea soarelui, iar ceasul arata mai mult de ora 12 seara…

doi oameni vorbeau, unul vorbea mai mult.

pe asta-l stiu ma, il stiu, ce masina are?(se pleaca in fata) are mazda 3, il stiu ma, e prieten cu mine, si-a luat mazda 3.
uite-l si pe asta, are faruri cu halogen, din alea sunt, poai ce ma doare capul de la farirule lui, sunt cele mai tari faruri, de asta se vad asa, mai exista si pe heliu, dar alea’s mai rare

—

l-am mai vazut pe undeva, are figura aia de om boem, parul carliontat, barba, poarta o camasa gri descheiata la 2 nasturi. ultima oara l-am vazut la terasa. canta “casuta noastra” ca sa-si poata cumpara o bere, dar pare domn…un domn ce doarme pe strada

—

un domn boem intervine.

pustiule, te pricepi la chimie?…te pricepi la chimie pustiule?

asa si asa, nu mi-a placut atat de mult (in tot acest timp se uita dupa masini si “recunostea” soferii)

—

femeia asta pare tarfa, o tarfa batrana, stilata, foarte slaba, cu parul albit din timp, dar vopsita in blond. are picioarele mai slabe decat 2-3 degete de ale mele, mersul foarte apasat sta dreapta. poarta o fusta scurta, colanti si o bluza mulata, ruj pe buze si pe dinti iar ochii facuti peste masura cu fard.

—

nu te supara ai o tigara?

nu mai am, asta e ultima…(avea pachetul aproape plin…inca se mai uita la masini)

II. Autobuzul

m-am rugat sa nu urce, dar toti, pustiul si prietena lui, domnul boem, tarfa blonda, au urcat in autobuz. m-am asezat pe un scaun pentru ca autobuzul era aproape gol, doar doua fete care vorbeau, un batran care se uita pe geam si soferul..

conversatia continua.

ma pe asta-l stiu, il cunosc pe sofer, ia uite ma s-a angajat la ratb. a lucrat la taxiuri o perioada iar acum este sofer pe autobuz, ma duc sa-l salut cand cobor, trebuie sa ma recunoasca, uite, de asta ne-a deschis usa (prietena lui n-a schitat niciun gest in tot acest timp)

—

omul asta cu par alb, si-a cumparat recent o pereche de pantofi, ii tine in cutie, pot spune ca si-a facut cadou de ziua lui dar nu-l cunosc. se uita speriat in stanga si in dreapta, nu-i vine sa creada ca ajunge tarziu acasa la varsta de 80 si ceva de ani, se incalta cu pantofii pentru prima oara, si cine stie, poate si pentru ultima oara. observ ca-l doare in picior. nu schiteaza niciun gest ci doar miroase a frica, ii este frica de noapte, de intuneric, de oamenii din autobuz, de sofer, de cei doi care vorbesc, de mine…

i played the fool.

dark…it’s darkness, night all around…the city’s lights are the only path home. how did you end up here, these streets, you don’t know them, where did they came from and where did you came from?where did i came from?…and it’s dark, the only way home is straight ahead, where does that way go?

they told me to wait here, they’ll come…they’re always coming, it’s late, i have to go, i promised to wait for them but it’s passed the waiting time, no time to wait, what should i do.
i picked up the phone and called them, i always hear a voice, but now’s just “wrong person” or “the number you have dialed is busy at the moment, please call back later” how late, how late to call them…when will we meet?

i’m usually invisible, i have a name, i have a corpse i usually walk on, but i’m not here…you said it’s ok to do it, and i was doing it, but now they left me here, there’s nothing left to choose, where should i go, who should i be?

then the question pops into my mind, who am i? i have a name or had a name, i had a corpse walking just for me…am i dead? where did they go?