Uratul si frumosul

Uratul.
Nu sunt defect dar tratez totul cu superficialitate, perfectionismul meu e conturul hazarduos al unei suprafete neclare. La altitudinea la care am ajuns, fac riduri in caderea libera. Nu-mi mai e frica de impact, de atatea ori n-am imbatranit mai mult ca acum. Imperfectul este doar suferinta, nu gasesc simetrie in nicio alta stare si poate nici aici. Ma intristez in nimicuri ale propriului ego, in lipsa conflictelor totul cade. Lipsa aduce un pachet de timpi ce se masoara in intrebari. Intrebarile nu au contur, ma concentrez si fierb in mine provocari sub forma de intrebare. Nu gasesc bine in interior.

Frumosul.
Calmul meu vine in proportii mici, dintr-un singur drog in stare gazoasa mirosul. Mirosul carnii ei ma ajuta sa ma linistesc. Simtul tactil ma pune in echilibru si simt un intreg atunci cand pun capul pe pieptul ei. Vocea mea ajunge la apogeu, atunci cand suntem impreuna devin convingator. Cand ma uit atent la ea si ea se uita atenta la mine ajung sa inteleg ce e frumosul. Gustul cel mai calm este ascuns in buzele ei.

Cand sunt intins pe pat, si stau in bratele ei ma simt protejat de intrebari.